Tot ce-mi doresc, ești tu și ceva dulce, dulce poate să fie chiar și un vin, chiar si demisesc de-ar fi, nu m-ar deranja atât timp căt mă vei îndulci tu cu cele mai bune si frumoase săruturi din lume.
Să degustăm cel mai bun vin până când ne pierdem mințile, până te vei ameți și vei incepe să mă arunci în pat și să te urci peste mine cu o poftă nebună de a mă avea. Cu o poftă nebună de a ma iubi în cel mai frumos mod posibil.
Să-ți cuprind buzele tale cu ale mele, iar apoi să incep să te dezbrac în cel mai frumos mod posibil, încet, dar sigur. Să te sorb din priviri și să-ți soptesc la ureche că te vreau, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Să-ți soptesc la ureche că vinul mi-a luat mințile și că îți voi da daună totală, dar cu promisiunea că mâine te voi ajuta să te dai jos din pat și să iei micul dejun alături de cel mai frumos si minunat om din viața ta.
Și uite așa vreau să ne petrecem toată viața împreună, într-o iubire nebună, intr-o iubire permanentă fără să ne gândim la toate prostiile si lucrurile negative care ne-ar putea afecta pe amândoi. Chiar si peste 20 de ani, tot așa îmi doresc să ne găsească timpul, doi nebuni cu capul pe umeri care nu încetează niciodată să se iubească, niciodată!