Un mic jurnal din viața reală

Unii ar zice că suntem în luna ianuarie, dar îmi îndrept privirea către geam, și mă întreb dacă nu cumva, cineva a încurcat ianuarie cu martie. Ies afară, și mă întreb de ce nu a înghețat totul, ca în anii trecuți. Mă întreb oare cu ce am
greșit, cu ce am supărat natura, de ce nu mai sunt anotimpurile ca în vremurile de demult. Afară nu observ nici un copil care să tragă o sanie, dar ce-i drept, nici un fulg de nea nu a acoperit asfaltul cel negru..

Intru în casă, mă uit la ceas si observ că timpul a zburat cam repede într-o zi de miercuri. Și-mi pun din nou o întrebare, oare cu ce am greșit, oare cine ne fură timpul? Sau cine deține acel buton de repede înainte a timpului… Cu cât urcăm în vârstă, parcă totul zboară mai rapid, și devenim niște copii bătrâni, urâți și răi..

Sărbătorile s-au dus de mult, fără miros de cozonac, fără miros de brad. Nici colindătorii nu mai sunt ce-au fost, oamenii răi i-au alungat de mult, pentru că nu mai suportă să dea câte un amărât de covrig unor oameni plini de speranță care mai țin Crăciunul cât de cât în viață.

În curând, totul o să dispară, iar totul o să treacă din ce în ce mai repede. Oare când o să dispară toată durerea..

Un factor foarte important care a dus la această schimbare fără recuperare, îl constituie omenirea, nu animalele. Oamenii, pentru că ne-am înrăit cu toții, fiecare se crede mai superior față de celălalt, de parcă nu am fi cu toții o apă și-un pământ..

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *